Primele cuvinte
Florile-de-tihnă înfloreau mereu în
cea mai lungă noapte din sezon. Întregul oraș sărbătorea ziua în care
mănunchiul de petale se deschidea într-un roșu bogat – pe de-o parte, deoarece
florile-de-tihnă reprezentau sufletul națiunii lor, și pe de altă parte, gândi
Akos, pentru a-i împiedica pe toți să o ia razna din pricina frigului.
.............................................................................
Descriere
În Pecetea morții,
Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o
galaxie plină de haruri neprevăzute.Pe o planetă stăpânită de violență și
răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea
posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce
majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă,
abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor
putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să
întoarcă balanța de putere în această lume?“Roth prezintă o lume detaliat construită, plină de intrigă politică și aventură, adesea brutală,însă pătrunsă de o emoționantă poveste de dragoste. Fanii lui Roth vor aștepta cu entuziasm urmarea.” -Booklist
.................................................................................
Veronica Roth a câștigat pe drept aprecierea a milioane de cititori, cititori care au sfârșit prin a susține tare și răspicat și, mai ales, din toată inima ,,Sunt divergent!!! D-aia nu-mi place să mi se spună ce să fac!’’. După cea debutat cu trilogia Divergent (reușind, cum se spune, din prima) aceasta a devenit una dintre cele mai populare și lăudate distopii. La fel ca restul fanilor, am avut așteptări...
LUMEA
O să încep prin a spune că primul plus al cărții a fost
amestecul dintre SF și fantasy, dintre elementele... moderne și cele mistice.
Primele sunt cele peste care dai cam în toate cărțile și filmele SF: mașini
zburătoare, nave spațiale și alte tehnologii la care visăm cu ochii deschiși și
de care o să avem parte, cum se spune, într-un viitor mai apropiat sau ma
îndepărtat. Magia, care își face loc printre toate astea, e asigurată de
oracole și temple, plante vindecătoare sau/și mortale, destine prevăzute,
haruri personale și fluxul – care cumva e cauza și sursa principală.
Noul Univers al autoarei – SAU, mai exact, noul sistem solar – e format din nouă planete, pe fiecare aflându-se un popor cu propriile obiceiuri, credințe, aspecte prin care se evidențiază de celelalte. M-a făcut să mă gândesc la felul în care ar arăta națiunile din realitate dacă ar fi fost despărțite nu de granițe, ci împrăștiate în schimb pe alte planete... sau dacă planetele noastre ar fi fost locuite.
Lumea fictivă se dezvăluie treptat (uneori impresionându-te cu
ceva nou când te aștepți mai puțin), iar atunci când am ajuns să mă obișnuiesc
cu ea și să o înțeleg, nu mai vroiam deloc să ajung la ultimele pagini. Ca în
cazul oricărei alte ficțiuni, unicitatea lumii ăsteia stă în detalii. Tot ce
trebuie să faci e să te obișnuiești cu ,,regulile’’ ei.
,,Fluxul ... își făcea apariția pe cer în toate culorile cu putință (...) Unda-flux era semnul vizibil al fluxului care circula prin fiecare dintre ei și prin fiecare vietate. Șerpuia prin galaxie, legând toate planetele laolaltă asemenea mărgelelor pe un fir de ață.’’
Poți să-ți imaginezi cu ușurință fluxul
arătând ca Luminile Nordului sau ca undele acelea colorate care plutesc prin
Univers (nebuloasă?!) și care, în
cazul meu,îmi atrag atenția ori de câte ori dau la TV (neintenționat) peste un
documentar gen Nat Geo sau Discovery. Imposibil să uiți la ele și să nu te
hipnotizeze cu frumusețea lor îndepărtată. În carte, luminile astea nu plutesc
numai prin spațiu, ci și pe cer.
Fluxul este cauza harurilor pe care le
au personajele. Harul apare, de obicei, la o anumită vârstă. Deși fiecare
primește unul, puterile dobândite pot fi mai folositoare decât ale altcuiva
(răni care se vindecă imediat, capacitatea de a nu simți durerea sau de a vrăji
oamenii cu o singură privire), iar alte haruri fac mai mult rău decât bine. Cel
mai complex har este cel al oracolelor, care știu destinele și viitorul
tuturor, putând să schimbe chiar desfășurarea evenimentelor.
,,Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin (...) Numai anumiți membri ai unor familii ,,predestinate’’ aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan. (...) Eijeh, Cisi și Akos aveau destine. Numai că ei nu știau ce anume erau, cu toate că mama lor era unul dintre acei oameni care le văzuseră. Mereu spunea că nu era nevoie să le divulge; lumea avea s-o facă în locul ei. Se presupunea că destinele hotărau mișcările lumilor. Dacă Akos se gândea prea mult la asta, îl lua cu amețeli. (...) Destinele făceau ca anumite familii să fie importante.’’
Nu am mai avut de-a face cu asta până
acum – destinul (sfârșitul unui personaj să-ți fie pur și simplu ,,aruncat’’ în
față. Dar asta nu scade suspansul acțiunii, oricât de mult ai crede că știi ce
urmează să se întâmple mai departe. V Roth a avut grijă de asta.
Conflictul
,,trecură pe lângă monumentul comemoativ nu foarte înalt, cu lumânări aprinse, pentru thuvhesiții care muriseră în invazia shoteților, înainte ca Akos să se nască’’
Pe
Thuvhe se află două popoare cu mentalități total diferite, despărțite între ele
printr-o întindere de năgară (plantă specifică). Nu numai vegetația trasează o
linie între popoarele astea, ci și pretențiile fiecăruia asupra planetei,
fiecare tabără susținându-și superioritatea în defavoarea celeilalte și
drepturile asupra teritoriului pe care trebuie să-l împartă. În timp ce
thuvhesiții sunt recunoscuți ca locuitori oficiali ai planetei, ceilalți nu se
pot mulțumi cu asta, iar pacea precară dintre ei ia sfârșit imediat ce se
ivește ocazia.
Poporul
Shotet este cel care preia inițiativa. Brutali și feroce, cu părul împletit
(într-o anumită scenă, din câte-mi amintesc), cu obiceiul lor de a ,,naviga’’
prin spațiu, pricepera lor în lupte și dragostea pentru arta războiului,
shoteții sunt un fel de vikingi ai universului ăsta.
,,-Eu sunt soția suveranului din Shotet. Când îmi vorbiți, ar trebui să
vă adresați cu ,,Alteță’’, s-a răstit mama la ei.
-Scuzele mele, doamnă, dar Adunarea celor Nouă Planete nu recunoaște
nicio națiune numită Shotet și, prin urmare, niciun suveran.
-Nicio națiune Shotet, a chicotit mama. Va sosi o vreme când îți vei dori
să nu fi spus asta.’’
Personajele
Akos
,,fluxul îi șoptea mamei lui la ureche viitorul’’
,, -(Oamenii) sunt extrem de
fascinați de cei predestinați. Mi-ar plăcea să-ți spun că într-o zi vor înceta
să se mai holbeze, spuse ea oftând, dar mă tem că la tine.. la tine se vor
holba mereu.’’
La
începutul cărții, mama lui, oracolul, îl învață cum să prepare leacuri din
floarea-de-tihnă: cantitatea recomandată te poate vindeca, dar una prea mare te
poate ucide. Deși Akos va spune despre Cyra că că e precum o floare-de-tihnă,
comparația e valabilă pentru amândoi.După ce el și fratele lui sunt capturați
de soldații din Shotet, singurul lucru care-l menține pe linia de plutire e țelul și promisiunea de a-și aduce fratele acasă. Bunătatea și principiile îi sunt
puse la încercare permanent, iar thuvhesitul pașnic trebuie să-și reconsidere moralitatea.
Cyra
,,Mama mereu vorbea încet când era
furioasă. Spunea că îi face pe oameni s-o asculte. Eu nu aveam atingerea ei
ușoară; eu aveam toată finețea unui pumn în față (...) Prin Shotet și Thuvhe
circulau zvonuri despre mine, încurajate de Ryzek – și poate că acele zvonuri
călătoriseră prin toată galaxia, de vreme ce toate gurile adorau să comenteze
despre clanurile predestinate. Acestea vorbeau despre agonia pe care o puteau
stârni mâinile mele, despre un braț înțesat de la încheietura mâinii la umăr și
înapoi de peceți ale morții, și despre mintea mea, aflată în pragul nebuniei.
Oamenii se temeau de mine și mă detestau în aceeași măsură. Însă această
versiune a mea – această fată distrusă, care nu făcea decât să scâncească – nu
era acea persoană despre care se vorbea.’’
Copil
al unei familii conducătoare ambițioase și al unui popor războinic, Cyra a fost
învățată că puterea e totul, compasiunea e slăbiciune, iar sala armelor e
terenul ei de joacă. Harul pe care-l posedă o transformă în cea mai mortală
armă, dar e totuși o sabie cu două tăișuri. Ceea ce-i oferă șansa să distrugă
orice inamic al familiei este și un avantaj de care fratele ei se folosește din
plin. Spre deosebire de Akos, provocarea ei este să găsească puțină lumină în
cursa asta pentru supraviețuire și o cale prin care să fie mai mult decât
pionul lui Ryzek și un mijloc de execuție.
Ryzek
,,-Imposibil? A ridicat din
sprâncene. De ce? Fiindcă nimeni n-a reușit s-o facă? Mâinile lui au strâns cu
putere spateza scaunului. Crezi că eu, dintre toți oamenii din galaxie, nu pot
fi primul care să-și sfideze destinul?’’
Un antagonist pe măsură, care o să te facă să-l detești cu
siguranță. Nu se poate mulțumi cu destinul pe care îl prevăd oracolele pentru
el, așa că va face tot posibilul să-l schimbe.
END OF PART I
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu