Assassin's Creed II - Frăția - Oliver Bowden

Soarta noastră se află doar parțial în mâinile noastre. Noi putem controla doar o parte din ea. Dar să nu uiți niciodată – niciodată! – că indiferent ce se va întâmpla azi cu mine sau cu tine, nu există nici măcar un fulg pierdut de vreo vrabie care să nu fi căzut atins de degetul Domnului.

 

Frăția este continuare volumului Renașterea – recenzia primei părți aici.

’’-Te salut, Profetule, a rostit ea adresându-i-se cu numele acela care-i fusese atribuit în chip misterios. Te aștept de zece mii de anotimpuri.’’

’’...adevărul va fi preschimbat în mit și legendă.’’

În cripta Capelei Sixtine Ezio descoperă un secret care-l convinge de importanța Ordinului Asasinilor și a cauzei lor, iar rolul pe care îl joacă el în toată povestea asta e mult mai mare decât și-a imaginat. O zeiță din vechime îi arată frânturi din istorie și-l avertizează de dezastrul care s-ar putea abate din nou asupra tuturor. Piesele Edenului oferă supremație și putere și pot conduce omenirea într-o direcție sau alta, în funcție de ambițiile celor care le dețin. Asta e miza conflictului dintre Asasini și Templieri – salvarea sau distrugerea lumii.

’’Oare nu cumva Mărul avea și puterea de a-i corupe pe oameni, nu doar de a-i ajuta.’’

Locul principal al acțiunii nu mai este Florența, ci Roma.

’’Roma, cândva măreață, zace în ruine. Orașul este sufocat de mizerie și degradare, iar locuitorii săi trăiesc asupriți de nemiloasa familie Borgia. Un singur om îi poate elibera de tiranie: Ezio Auditore, Maestrul Asasin.’’

Am început să mă obișnuiesc mai mult cu stilul autorului. Paralel cu intriga principală, Ezio trece de la o misiune la alta, ajută o domniță la ananghie sau fuge după un cal care trebuie prins și se întâlnește cu mai multe personaje episodice (croitor, armurier, vindecătoare ș.a.). Anumite personaje sunt ’’cheia’’ – fiecare deține o informație sau are ceva de oferit, ceva care împinge acțiunea mai departe.

Scena bătăliei de la Monteriggioni a fost... Wow!, la fel de palpitantă ca o scenă din filme.

Acțiunea nu bate pasul pe loc. Pe scurt, avem parte de tuneluri subterane, scrisori cifrate, pumnale și tot felul de arme, locuri de întâlnire bine ascunse, Asasini care se pierd în mulțime, își spionează dușmanii pe străzi sau de pe acoperișuri, se furișează noaptea sau în miezul zilei, mereu vigilenți și cu un singur țel: înfrângere Templierilor, dușmani seculari.

Totul se rezumă la misiuni, întâlniri și lupte 

– nu neapărat în ordinea asta.

’’-L-am lăsat murind’’’’Un pumn rece îi strânse inima atunci când un glas limpede îi șopti în minte ,,Ar fi trebuit să-l ucizi’’’’

Da, Ezio, ar fi trebuit! Tipul cel rău mereu vine înapoi dacă eroul e suficient de prostovan naiv încât să-l lase să scape. Mereu.

’’...pentru că de-acum încolo nu ne vom mai lupta doar cu Rodrigo, ci și cu fiul și fiica lui – Cesare și Lucrezia.

-Și ei sunt...?

-Cei mai periculoși oameni pe care-i vei întâlni probabil vreodată.’’

Trioul Borgia reprezintă cauza Templierilor. Își impun tirania asupra orașului Roma și au pretenția de a cuceri și domina întreaga Italie. Cesare este un inamic mult mai amenințător decât tatăl său și încearcă să intre în posesia Mărului Edenului, relicva care controlează mințile oamenilor. Lucrezia este la fel de crudă și vicleană.

M-am obișnuit cu stilul de scriere al autorului, dar nu m-am obișnuit cu modul în care ’’zboară timpul’’ în cărțile lui. La sfârșitul volumului II Ezio are 48 de ani (?!?!); uneori visează cu ochii deschiși la zilele liniștite din Florența și e obosit de lăcomia și de dorința de putere a oamenilor. Totuși, asta nu-l împiedică să fie cel mai talentat și mortal asasin al breslei sau să aibă simțul umorului.

’’-Începe prin a ținti ceva aflat la aceeași înălțime – în felul ăsta, dacă tunul o să explodeze, cel puțin n-o să-ți zboare și ție scăfârlia.

-Foarte încurajator, zise Ezio.’’

’’-La vârsta ta nu-ți poți reveni fără medicamente de pe urma unei asemenea răni. (...)

-’’La vârsta ta...’’ mormăi el. Che sobbalzo!’’

Simte că Ordinul îi acaparează toată viața atunci când idila cu Caterina Sforza îl face să-și regândească prioritățile. Dinamica relației dintre Ezio și Caterina este una picantă – amândoi sunt încăpățânați și au propriile bătălii de purtat.

 

’’-Ezio, șopti Caterina, ce dracu’ faci aici?

-Îmi vizitez croitorul – tu ce crezi?’’

’’-Ești o femeie nemiloasă.

-Sunt o femeie care are o misiune... și o datorie.

-Așadar, te folosești de orice servește cauzei tale.’’

Personajele feminine au fost mai interesante decât în volumul anterior. Caterina nu e degeaba numită Tigroaica din Forli, iar Claudia, sora lui Ezio, începe să ajute Frăția și să pună la cale planuri împotriva dușmanilor ei, spre disperarea fratelui mai mare extra grijuliu. Se înțeapă între ei și își vorbesc pe tonul ăla certăreț pe care-l folosesc frații și surorile tot timpul.

’’Îl cunoști pe Messer Machiavelli – îl înșeli cu prețul vieții.’’

Un personaj nou cu adevărat intrigant este Niccolo Machiavelli, un politician abil, care poate ajuta Frăția sau o poate distruge dacă se aliază cu cealaltă tabără. Machiavelli nu are încredere în nimeni (și nimeni nu ar trebui să aibă încredere în el), privește lumea cu un ochi critic și e în stare să pună la cale cele mai ingenioase comploturi. Joacă după propriile reguli și cei prudenți îl privesc cu suspiciune. Ezio poate să-i devină prieten sau să-i cadă direct în plasă, pentru că a avut încredere în persoana greșită.

’’Și, la urma urmelor, cui îi era Machiavelli loial?’’

Rămâne de văzut.

Crezul Asasinilor te poartă prin catacombe și locații secrete, pe acoperișuri sau străzi umbroase. Folosindu-se de arme sau otravă, forță fizică sau inteligență, curaj sau viclenie, Asasinii își urmează menirea, iar răfuiala cu Templierii continuă, indiferent de victorie sau înfrângere.

Seria mi-a atras atenția și aștept acum apariția următoarelor volume. Sunt sigură că nu trebuiesc ratate.

Carte apărută la editura Paladin. Mai multe detalii aici.